Best available technology (BAT)- cele mai bune tehnologii disponibile
Pentru cresterea utilizarii “celor mai bune tehnici” (BAT) si obligarea operatorilor economici de a utiliza tehnicile cost-efective in scopul atingerii unui nivel inalt al protectiei mediului, in data de 21 decembrie 2007, a fost adoptata propunerea de Directiva privind poluarea industriala. Scopul directivei este de a intari cadrul legislativ existent in acest domeniu si reducerea emisiilor proventite din industrie.
BAT este definit ca fiind cel mai actual stadiu de dezvoltare al proceselor, facilitatilor sau metodelor de operare care arata cat este de adecvata practic o masura de limitare a poluarii mediului. Astfel ca pentru a determina daca o serie de procese, facilitati sau moduri de operare reprezinta cea mai buna tehnologie disponibila pentru cazuri generale sau individuale, trebuie sa se acorde atentie unor aspecte, precum:
* Cautarea unei tehnologii care a fost aplicata cu succes in situatii similare;
* Fezabilitatea economica unei astfel de tehnologii;
* Intervalul de timp pentru aplicare;
* Principiul masurilor de prevenire;
* Aplicarea de masuri suplimentare, atunci cand nu apar rezultate acceptabile;
De asemenea, Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) defineste BAT ca fiind cel mai eficient si avansat sistem de metode si practici pentru prevenirea, limitarea sau reducerea impactului ecologic a factorilor poluanti care pot aparea in cadrul diferitelor activitati industriale.
Uniunea Europeana (UE) defineste obligatiile pe care trebuie sa le respecte activitatile industriale cu potential major de poluare. Aceasta stabileste o procedura de autorizare si o serie de cerinte, in special in ceea ce priveste evacuarile. Obiectivul este de a se evita sau minimiza emisiile poluante in aer, apa si sol, precum si deseurile provenite de la instalatiile industriale si agricole, pentru a se atinge un nivel ridicat de protectie a mediului si a sanatatii.
Instalatiile industriale trebuie sa utilizeze BAT pentru a atinge un nivel general ridicat de protectie. Acestea trebuie sa fie dezvoltate la un nivel care sa permita aplicarea lor in sectorul industrial respectiv, in conditii economice si tehnice viabile. Comisia Europeana trebuie să adopte concluzii privind BAT, continand nivelurile de emisii asociate BAT. Aceste concluzii servesc drept referinta pentru stabilirea conditiilor de autorizare.
O notiune similara este BATNEEC, utilizata la scala larga, aceasta subliniaza faptul ca pretul oricarei masuri si avantajele sale asupra mediului trebuie luate in calcul in mod echilibrat.
Sursa:
http://www.europa.eu