Orasul Gotenburg din Suedia ar putea deveni locul de desfasurare al unui experiment inedit pe piata muncii, inspirat de modelul implementat de industriasul american W.K. Kellogg. Autoritatile din Gotenburg intentioneaza sa reintroduca programul de sase ore de lucru, mai intai printr-un proiect-pilot desfasurat de-a lungul unui an.
In anii `30, antreprenorul american W.K. Kellogg s-a decis sa schimbe regulile si sa puna in aplicare propriul model de dezvoltare. Asa ca a renuntat la cele trei ture de catre opt de munca si a introdus patru ture a cate sase ore. Rezultatul a fost surprinzator: compania a angajat mai multi oameni, productivitatea a crescut, iar angajatii munceau mai eficient, in ciuda faptului ca se aflau in timpul Marii Depresiuni, relateaza publicatia „The Atlantic”.
Acelasi experiment vrea sa-l recreeze si coalitia aflata la conducerea orasului Gotenburg, care a propus un proiect de un an prin care sa formeze doua grupuri de lucratori: primul va functiona dupa modelul celor sase ore de lucru, iar cel de-al doilea potrivit modelului cunoscut noua, cel de opt ore. La finalul perioadei de proba ar trebui comparate informatiile stranse, datele privind eficienta, productivitatea, starea muncitorilor, concediile medicale ar trebui comparate pentru a descoperi cea mai eficienta si profitabila metoda.
Insa in ciuda argumentelor pozitive, exista si sceptici, o parte din ei acuzand puterea ca propunerea este doar o manevra electorala, pusa in scena cu putin timp inainte de alegeri, iar ceilalti sustin ca noul model ar presupune si mai multe cheltuieli. Aceasta dezbatere nu este noua in Suedia, chiar premierul Fredrik Reinfeldt, lider al Partidului Moderat, a declarat in ianuarie ca propunerea partidului Liberal ar costa Suedia mai mult de un miliard de dolari, in cazul in care ar fi implementata la scara larga, si ar arunca economia tarii direct in recesiune.
„Tarile moderne scurteaza orele de lucru pe saptamana”, i-a raspuns Jonas Sjöstedt, liderul Partidului de Stanga. „Nu ar vrea premierul sa fie indeajuns de curajos incat sa ne intoarcem la perioada veche cu zece ore de munca pe zi si sase zile lucrate pe saptamana?”, a continuat liderul opozitiei.
In prezent, legislatia suedeza prevede 40 de ore de lucru pe saptamana, insa majoritatea programelor de lucru sunt stabilite prin contracte colective, noteaza „The Atlantic”.
Aceasta dezbatere a scos la iveala probleme mai complexe, cum ar fi relatia intre orele lucrate si productivitate, la care trebuie sa adaugam si factorii legati de sanatatea si starea generala a angajatilor. Expertii atrag atentia ca a lucra mai mult nu inseamna neaparat si mai eficient, ceea ce este nu mai putin valabil si pentru programul redus de munca.
sursa: adevarul.ro